Consiliere divină
autor: Nichifor Nicu
02/03/2024. ora: 21:40

Interesant că ani zile am scris și-am spus de sănătate
La fiecare-n jurul meu și le-am urat de bine-n toate.
Dar când a fost vorba de mine, tot într-o umbră m-am ascuns
Și-am spus că eu sunt mult prea mic să fiu văzut așa de sus.

Mereu am spus că eu nu merit să mi se spună ce-i frumos,
Că-s omul cel mai mic pe lume, nu sunt atât de valoros.
M-am descurajat mereu și mi-am spus că-s ne-nsemat
Ca să pot primi cuvinte prin care pot fi-mbărbătat.

Iar când a fost vreo întâmplare și am primit cuvânt frumos,
Atunci mi-am pus o întrebare: Oare ce spune-i din Hristos?
Că am avut mereu senzația că-s omul cel mai părăsit
Și când a fost o vorbă bună, o frică-n suflet mi-a-ncolțit.

C-am stat mereu lângă hiene care mi-au spus că-s un nimic,
Că nu sunt bun pe lumea asta, că sunt un om enorm de mic.
Că nu pot oferi în juru-mi nimic frumos și valoros,
Dar într-o zi, în marea-I milă, spre mine a privit Hristos.

Și ce cuvinte-nălțătoare și ce balsam de mângâiere
Mi-a oferit El, Minunatul, Cel care-oferă consiliere
Și nu e psiholog pe lume să poată spune mai frumos
Cuvinte de încurajare, pline de farmec, doar Hristos.

De-atunci am învățat și știu ce prețuire, ce valoare
A pus în mine, Dumnezeul care m-a scos din încercare.
Și chiar de lumea s-ar surpa, sau două lumi de s-ar uni,
În gura celor plini de silă, nu am degând a mai privi.

Ce spune Dumnezeu, mi-ajunge și este cel mai prețios.
Nu simt c-aș vrea să mai aud cuvinte care trag în jos.
Dar dacă ai cuvânt de bine, un sfânt cuvânt de-ncurajare,
Ridică-te și spune-l, frate, căci la asta ai chemare.

Să ne binecuvinteze, Dumnezeu cu-nțelepciune
Ca să știm cum să rostim un cuvânt frumos, de bine.
Și de nu știm cum s-o facem, bine-ar fi să învățăm,
Pentru că prin ce vorbim, ori ucidem, ori salvăm.

Fie Domnu-n viața noastră, îndrumare-n bezna grea,
Să rămânem în picioare când lovește sabia.
Și când vezi căzutul jos, nu-l ucide, nu-l lovi,
Spune-i doar o vorbă bună, el se va-nsănătoși.

Binecuvântat să fie, Dumnezeu care și azi
Mai ridică oameni tari și puternici, falnici brazi.
Ce prin ale lor cuvinte rănile mai știu lega,
Binecuvântat să fie, Domnul vieții, Stânca mea!